DESPRE PROIECT


Elevii din liceul  nostru vor beneficia de instruire asistată de calculator atît la lecţii, cît şi pentru pregătirea individuală, iar profesorii vor utiliza tehnologiile informaționale și de comunicație în procesul de predare. Ministerul Educaţiei va implementa proiectul în parteneriat cu mai multe companii, printre care se numără Microsoft, Intel Technologies Ltd, SIVECO, Starnet, My Learning UK Ltd şi operatorii locali de telefonie.
Prezentă la lansare, viceministrul Educației Liliana Nicolaescu–Onofrei a declarat că ministerul este determinat să continue reforma sistemului de învățămînt, iar utilizarea tehnologiilor informaționale este un instrument de impact pentru a spori calitatea și relevanța procesului educațional.
Reprezentanta companiei Starnet Aurelia Salicov a declarat că proiectul se înscrie în programele sociale implementate de StarNet . “În secolul 21 economia unei țări nu mai poate fi competitivă dacă nu sunt utilizate în deplină măsură tehnologiile informaționale”.
Reprezentantul companiei MyLearningUK, Ala Pînzari, a declarat că prin acest parteneriat se doreşte a oferi următoarei generaţii de elevi un mediu de învăţare mai bun şi, astfel, o şansă pentru un viitor mai prosper.
Instituţiile de învăţămînt beneficiare vor fi selectate pe bază de concurs. Vor fi luate în considerație diverse aspecte, cum ar fi disponibilitatea întregii comunităţi şcolare de a utiliza zilnic calculatorul în procesul educaţional și nivelul de pregătire al profesorilor în domeniul tehnologiilor informaționale. Școlile care vor participa la concurs vor trebui să accepte trecerea la notarea elevilor în format digital (registrul electronic).
Criteriile de selectare a instituţiilor de învăţămînt:
  • Cel puţin 50% din profesori să posede abilităţi de bază de utilizare a TIC în educaţie (profesorii utilizează TIC sau au urmat cursuri în domeniu);
  • Să demonstreze că instituţia de învăţămînt posedă experienţă de utilizare a TIC în educaţie (ex. http://www.liceu.md, table interactive, lecţii digitale etc);
  • Să accepte trecerea la notarea elevilor în format digital (registrul electronic);
  • Să prezinte acordul părinţilor tuturor elevilor participanţi în proiect de a utiliza calculatorul în procesul educaţional şi de a-şi asuma responsabilitatea pentru echipamentului recepţionat de copilul lor;
  • Să prezinte o scrisoare de susţinere din partea Direcţiei Raionale de Învăţămînt pentru a fi selectată drept şcoală pilot în cadrul proiectului;
  • Să contracteze servicii de Internet în capacitate suficientă pentru derularea proiectului;
  • Să asigure continuitatea programului după încheierea proiectului pilot (întreţinerea echipamentului, reţelei şcolare etc);
  • Să asigure amenajarea şcolii/sălilor de clasă pentru pilotarea proiectului (prize, mobilier etc).